CRONICILE LUI COSTE. Limitatul intelectual

Cuvântul „prost” a devenit, între timp, aproape nedrept. Nu pentru că ar fi prea dur, ci pentru că este prea simplu. El descrie o stare brută, neprelucrată, pe când realitatea contemporană ne obligă să vorbim despre o formă evoluată de limitare: una care a învățat să se ascundă, să se îmbrace bine și, mai ales, să vorbească suficient cât să nu fie deconspirată imediat.

Limitatul intelectual de astăzi nu mai vine cu semne evidente. Nu-l mai trădează lipsa, ci excesul. Chipul său este o colecție de expresii exersate: un zâmbet plasat strategic, o privire care mimează atenția, o încruntare care sugerează concentrare. În realitate, în spatele acestei coregrafii faciale, gândul nu se întâmplă — doar se imită.

Simțind, instinctiv, că nu poate construi în interior, el investește masiv în exterior. Hainele sunt impecabile, brandurile strigă discret, dar suficient. Nu există întâmplare în apariția lui: totul este calculat pentru a compensa ceea ce nu poate produce. Eleganța devine argument, iar luxul — scuză.

Îl vei găsi invariabil acolo unde contează să fii văzut. În cercuri elitiste, în spații unde statutul se consumă public. Nu contribuie, dar ocupă loc. Nu impresionează prin idei, ci prin persistență. Își face intrarea însoțit, aproape ritualic, de oameni care îi confirmă fiecare afirmație — nu pentru că ar crede în ea, ci pentru că depind de el. Astfel, își creează propria ecologie: un mediu controlat, în care pare mai mare decât este.

Când vorbește, lucrurile devin clare. Vocabularul lui este un teritoriu mic, bătătorit. Aceleași cuvinte, aceleași formule, aceleași construcții goale, reluate până capătă aparența consistenței. Ideile nu evoluează, doar se reambalează. În lipsa conținutului, mizează pe ton — ferm, sigur, definitiv.

Dar adevărata măsură a limitării sale apare în raport cu ceilalți. Nu suportă proximitatea inteligenței reale. O simte ca pe un pericol difuz, greu de numit, dar imposibil de ignorat. În consecință, acționează: nu frontal, niciodată asumat, ci prin mecanisme mici și eficiente — excluderi, discreditări, repoziționări. Nu vrea să fie cel mai bun; vrea să fie singurul vizibil.

În fața deciziei autentice, însă, tot edificiul începe să scârțâie. Acolo unde este nevoie de gândire proprie, apare blocajul. Soluția este rapidă și comodă: regula. Nu contează de unde vine, cine a formulat-o sau dacă are sens. Important este că există și că poate fi invocată. „Așa se face” devine adăpostul perfect al neputinței. Responsabilitatea dispare, iar odată cu ea, orice urmă de asumare.

Limitatul intelectual nu este lipsit complet de capacitate — ar fi, paradoxal, mai simplu. El este, în schimb, produsul unei evitări constante: evitarea efortului, a confruntării, a lucidității. Și, poate cel mai grav, a întâlnirii cu sine. Într-o lume în care aparența poate fi construită până la detaliu, el reușește performanța de a părea suficient de convingător pentru cei grăbiți și suficient de gol pentru cei atenți.

Iar între aceste două categorii se joacă, liniștit, întreaga lui existență.

Dorin Ioan COSTE – de Ciolt