CUM E POSIBIL – Polițiștii din Maramureș au depistat în trafic o femeie de „612” ani

Incredibil, dar adevărat. În Maramureș a fost depistată în trafic o femeie de nici mai mult, nici mai puțin de „612 ani”, potrivit informațiilor postate pe site-ul IPJ Maramureș. Totul a plecat de o sesizare telefonică făcută de un bărbat care reclama faptul că în timp ce se deplasa cu autoutilitara pe D.N. 18B, prin localitatea Cărbunari, dinspre Cărbunari înspre Târgul Lăpuș, a fost acroșat de către un autoturism care și-a continuat deplasarea spre municipiul Baia Mare.

„În urma deplasării pe D.N. 18B, în localitatea Groși, a fost oprit autoturismul, în cauză, iar la volan a fost identifictă o femeie de  612 de ani din Baia Mare. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, se arată pe site-ul IPJ Maramureș.

În acest moment se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Marcel ȘERBAN

dh
dh