DANIEL SUCIU este noul președinte interimar al Camerei Deputaților
Deputatul PSD de Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat, într-o postare pe o rețea de socializare, că noul președinte interimar al Camerei Deputaților este Daniel Suciu.
“Îl felicit din tot sufletul pe colegul meu, deputatul de Bistrița, Daniel Suciu, pentru obținerea onorantei funcții de președinte al Camerei Deputaților, ocupând până în prezent funcția de vicepreședinte. După demisia lui Alfred Simonis, care își va asuma curând mandatul de președinte al Consiliului Județean Timiș, este o bucurie să văd că un alt tânăr promițător din familia social-democrată a fost votat în cea mai înaltă funcție a Camerei și a treia funcție în stat. Daniel nu este doar colegul meu în Parlament, ci și prietenul din județul vecin Maramureșului, iar colaborarea noastră atât la nivel parlamentar, cât și la nivel județean, promite să devină și mai solidă”.