DE RÂS. O moiseiancă era atât de beată că a lovit cu mașina un autoturism parcat în curtea unei biserici

De ce nu e bine să bei și să conduci. În 18 octombrie, la ora 19.00, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe D.N.18, ancheta de la fața locului stabilind că un autoturism condus dinspre Moisei înspre Borșa, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat în curtea unei biserici.

„La volanul autoturismului a fost identificată o femeie de 39 de ani din Moisei. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la Spitalul Vişeu de Sus, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh