
DE SEZON. Bărbat din Bogdan Vodă, prins cu articole pirotehnice deținute ilegal. Le-a comandat prin curier
În această perioadă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș desfășoară activități specifice, având ca scop verificarea legalității privind operațiunile cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice. Un bărbat de 27
În baza exploatării unor informații deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, au indisponibilizat de la un tânăr de 27 de ani din Bogdan Vodă, care deținea cantitatea de 100 kg articole pirotehnice din categoria F2 și F4, în special baterii de artificii, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.
Acesta ar fi primit cantitatea identificată de polițiști prin intermediul unei firme de curierat. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prev. și ped. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive , Republicată.
Conform prevederilor în vigoare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, arată oficialii IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








