
DECIZIE – Cine va primi mai mulți bani de la Casa de Pensii Maramureș anul viitor
Autoritățile de la nivel central au decis ca începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război să li se acorde o indemnizaţie lunară mai mare. Invalizii de război ar urma să încaseze 1.950 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I invaliditate, 1.300 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate, respectiv 1.170 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate.

Casa de Pensii Maramureș a anunțat că anul viitor va plăti veteranilor de război suma de 780 de lei lunar, respectiv văduvelor de război, daca nu s-au recăsătorit, suma de 780 de lei lunar.
Marcel Șerban