Demersuri pentru extinderea Consorțiului Regional Integrat pentru Învățământ Dual Maramureș
Miercuri, 13 noiembrie, președintele Consiliului Județean Maramureș a avut o întâlnire de lucru cu echipa de implementare a proiectului „Dezvoltarea Consorțiului regional integrat pentru învățământ dual Maramureș, construirea și dotarea Campusului Profesional Integrat Maramureș”, în vederea inițierii procedurii de cooptare de noi parteneri din domeniul economic.
Un prim pas în acest sens îl constituie implicarea în proiect a Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, o instituție care reprezintă mediul economic din județ și care poate să aibă un aport considerabil în atragerea de noi parteneri. Prezent la întâlnire, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș, a întărit deschiderea instituției camerale în ceea ce privește implicarea în acest proiect de referință din domeniul educației, care are perspective reale de a susține dezvoltarea economică la nivel local și regional.
La întâlnire a participat și Dinu Daraba, prorectorul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, instituție nou cooptată în Consorțiul Regional Integrat pentru Învățământ Dual Maramureș, care a adus în discuție necesitatea încheierii de parteneriate cu reprezentanții societăților partenere în consorțiu. Acest demers constituie o condiție esențială acreditării de noi calificări în cadrul învățământului dual, dar și o măsură proactivă de adaptare a sistemului educațional la schimbările economice și tehnologice.
Ca urmare a celor dezbătute în cadrul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a subliniat că administrația județeană va depune diligențele necesare atingerii obiectivelor majore asumate prin acest proiect.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș