Deputatul Ben Oni Ardelean a rămas fără salam și tobă pe aeroportul din Seul (Coreea de Sud)

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a fost protagonistul unui incident pe aeroportul din Seul. Parlamentarului român i-a fost interzis accesul în Coreea de Sud cu produse tradiționale din carne de porc din cauza regulilor stricte sanitar-veterinare. Ardelean a confirmat incidentul pentru G4Media.

”Nu a fost un incident de securitate, dar cei de acolo au considerat că produsele cu carne nu pot intra în Coreea de Sud, chiar dacă erau cu etichetă, aveam factură pentru ele”, a declarat el pentru G4Media.

Ben Oni Ardelean a fost într-o vizită în Coreea de Sud alături de o delegație mai mare de miniștri și parlamentari români.

Ben Oni Ardelean a declarat pentru G4Media că a vrut să ducă produsele pentru întâlnirea cu comunitatea de români din Coreea de Sud.

”Era în preajma Crăciunului și urma întâlnirea cu comunitatea română, am luat în bagajul de cala câteva produse românești cu etichetă. Nu a fost nimic de casă, toate erau cumpărate din supermaket: brânză, cașcaval, salam. Cei de acolo au considerat că produsele cu carne nu pot intra în Coreea de Sud, chiar dacă erau produse etichetate. M-au lăsat să intru doar cu brânzeturi, fără produsele din carne”, a spus Ardelean.

cm
cm