DEPUTATUL BRIAN CRISTIAN: Voi răspunde de fiecare dată „prezent” atunci când voi fi chemat de cetățenii municipiului Baia Mare la ei în cartier
“Zilele trecute am fost în zona străzilor Oborului și Arieșului de mai mulți cetățeni îngrijorați de faptul că la ei pe stradă se va construi o fabrică de topire și turnare în lingouri a deșeurilor de aluminiu produse de un operator economic din zonă.
Aceștia au făcut multiple sesizări către Primăria Baia Mare, Direcția de Sănătate Publică Maramures și Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș. Ultima dintre aceste instituții le-a transmis cetățenilor că au luat decizia potrivit căreia „proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului”.
Problemele sunt multiple în acest caz, de la lipsa de transparență și comunicare din partea autorităților, până la faptul că există spații locative în zonele industriale, din cauză că Baia Mare nu are un PUG (Plan Urbanistic General) actualizat din 1999, până la decizia îndoielnică a APM.
Băimărenii din zonă se simt ignorați și nu au la ce ușă să mai bată. Tocmai de aceea, voi face o interpelare către Ministerul Mediului pentru a le semnala această speță, ce mi-a fost sesizată de câteva zeci de cetățeni ai orașului”, a declarat deputatul USR Brian Cristian.