DIN 1 OCTOMBRIE – SC Drumuri și Poduri Maramureș va avea un director interimar

Din 1 octombrie societatea care se ocupă de drumurile județene din județ, aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș, va avea un nou director. Asta după ce actualul director, Emil Marinescu, va ieși la pensie. Marinescu a fost consilier județean, mai apoi a ajuns vicepreședinte al Consiliului Județean și din postura aceasta a ajuns șef la SC Drumuri și Poduri Maramureș.

Marinescu a declarat, pentru glasummm.ro, că nu îi este ușor să plece din această funcție, fiindcă a lucrat cu un colectiv foarte bun și a reușit să facă societatea una profitabilă, lucru care nu a fost ușor.

„Am venit din postura de vicepreședinte al CJ Maramureș la conducerea societății, știam deja de problemele care există pe drumurile județene, deci pentru mine nu a fost o problemă să preiau această societate. Am încercat și am și reușit, și nu o spun eu, ci cifrele, să aduc societatea pe profit și dovadă că acum, luna viitoare, va lua din nou premiu pentru performanță. SC Drumuri și Poduri Maramureș este pe profit acum, nu avem datorii la bănci, avem de recuperat creanțe de la primării și de la CJ Maramureș undeva la 12 milioane de lei, starea drumurilor în județ a ajuns să fie una bună.

Aproape că nu mai avem drumuri județene unde să nu avem asfalt, vezi cazul Petrova-Bârsana, unde avem strat de asfalt pentru prima dată. Le mulțumesc conducătorilor de CJ Maramureș, Zetea și Bogdan, pentru colaborare, pentru atenția acordată drumurilor județene. Societatea e aproape retehnologizată în totalitate, deci eu plec împăcat”, a spus Emil Marinescu, pentru glasulmm.ro.

Din 1 octombrie conducerea societății va fi preluată, interimar, de Mihai Ardelean, care a fost până acum adjunct la SC Drumuri și Poduri Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh