
DIN ”CAUZA” LUI CHERECHEȘ. Brățări pentru persoanele aflate sub control judiciar
După fuga lui Cătălin Cherecheș din țară, premierul Marcel Ciolacu a cerut să fie cumpărate acele brățări de monitorizare a persoanelor cercetate de autorități. Acesta a subliniat, într-o intervenție la un post de televiziune, că, costurile pentru prinderea fostului edil al Băii Mari au fost foarte mari. Toată situația ar fi putut fi însă evitată, dacă brățările de monitorizare ar fi fost implementate. Acest mecanism este folosit de unele state ale Uniunii Europene de mulți ani, iar în România a existat intenția de a le folosi, însă până acum nu s-a concretizat nimic. Acest lucru ar urma să se schimbe.
”Haideţi să şi prevenim pentru că costurile de a-l prinde pe Cherecheş au fost unele majore. Mai mult, ai pus un angrenaj întreg european, mai mult, ai solicitat partenerilor tăi să te ajute, că nu îl prinzi întâmplător.
Am avut alaltăieri o intervenție în timpul şedinţei de Guvern şi am cerut atât vicepremierului, ministrului de Interne, cât şi doamnei ministru al Justiției să ia legătura cu alte state, cu Italia, cu alte state europene, să cumpărăm o dată acele brăţări. Când eşti în control judiciar, când stai şi aştepţi o decizie a instanţei, să se impună aceste brăţări. Nu numai pentru fapte de corupţie, ci şi pentru alte fapte. E un instrument folosit şi de SUA şi de întreaga Europă”, a precizat Marcel Ciolacu, potrivit realitatea.net.
Ana-Maria HOJDA








