DIN FONDURI EUROPENE. Lucrări la mai multe sedii de poliție din Maramureș

Mai multe sedii de poliție din județul Maramureș au beneficiat de lucrări absolut necesare, acestea fiind efectuate în cadrul unui proiect pentru care contractul de finanțare a fost semnat în 2019. Este vorba despre proiectul SAGA – “Cooperare regională pentru prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere în regiunea de frontieră dintre România – Ucraina”, finanțat prin Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020, din fonduri europene nerambursabile.
În cadrul acestui proiect, Inspectoratul de Poliției al Județului Maramureș are calitatea de partener beneficiar, printre partenerii beneficiari ai proiectului, în care Inspectoratul General al Poliției Române este lider, aflându-se inspectoratele de poliție județene Maramureș, Botoșani, Suceava și Satu-Mare, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din România, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu-Marmației și Departamentul Poliției Naționale Ucrainene în Regiunea Ivano-Frankivsk.
„Principalul obiectiv al acestui proiect, care beneficiază de o finanțare de 5.209.341,07 EURO, respectiv 24.700.090,68 RON (67.15 % finanțare de la UE și 32.85 % cofinanțare de la bugetul de stat)  este creșterea cooperării regionale pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor transfrontaliere la granița cu Ucraina. Din totalul finanțării, I.P.J. Maramureș a beneficiat de un buget de 472.284,43 EURO, respectiv 2.239.336,63 RON,  din care 464.070,43 Euro pentru efectuarea unor lucrări de reparații la 11 clădiri aflate în administrare, respectiv:
Sediul I.P.J. M.M. – Clădire birouri și ateliere
Sediul I.P.J. M.M. – Garaje și ateliere
Sediul Poliției Municipiului Baia Mare
Biroul Rutier al Poliției Municipiului Baia Mare
P.P.C. Rona de Jos
P.P.C. Sarasău
P.P.C. Ruscova
P.P.C. Leordina
P.P.C. Moisei
P.P.C. Remeți
P.P.C. Bistra
În ceea ce privește bugetul pentru infrastructură din cadrul proiectului, tipul lucrărilor au fost reparații curente, adică au avut ca scop menținerea clădirilor  la aceiași parametrii tehnici si funcționali. Prin realizarea lucrărilor de reparații în cadrul proiectului, SAGA, considerăm că s-au îmbunătățit semnificativ condițiile de muncă ale lucrătorilor care-și desfășoară activitatea în clădirile respectiv. Majoritatea clădirilor aflate în administrarea I.P.J. Maramureș au durată îndelungată de folosință, standardele tehnice la care au fost proiectate și construite sunt depășite iar la cele mai multe din acestea, din lipsa de fonduri, nu s-au realizat deloc lucrări de reparații”, a anunțat IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA