DISTINCȚIE. Artistul Ovidiu Opriș din Maramureș, fotograful anului

Ovidiu Opriș, talentatul artist fotograf din Maramureș, cunoscut sub brandul ”Teleleu din Maramureș”, a primit recent o distincție deosebită pentru contribuția sa la evidențierea și promovarea valorilor culturale și tradiționale ale Țării Lăpușului.

Varadinum Foto Club Oradea Romania i-a acordat lui Ovidiu Opriș titlul de Fotograful Anului recunoscând, astfel, eforturile depuse de artist în captarea și aducerea în prim-plan a bogatei moșteniri culturale și tradiționale a regiunii Maramureșului, sub marca sa distinctivă, Teleleu. Evenimentul de decernare a premiului a avut loc recent la Oradea.

Cu un portofoliu impresionant, care cuprinde imagini captivante ale peisajelor maramureșene, portretelor autentice și a tradițiilor locale, Ovidiu Opriș continuă să reprezinte o sursă de inspirație pentru iubitorii de artă și frumos.

Maria STOICA

GlasulMM
GlasulMM