
DOLIU. A murit cardinalul Lucian Mureșan
Preafericirea sa Lucian Mureșan, cardinal al Sfintei Romane Biserici și arhiepiscop major al Arhieparhiei greco-catolice de Făgăraș și Alba Iulia, a murit joi, 25 septembrie a.c., la Blaj, la vârsta de 94 de ani, transmite Vatican.News.
Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco–Catolice din România, a trecut la Domnul. Cu regret și durere în suflet, dar întăriți de speranță în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, anunțăm că astăzi, 25 septembrie 2025, la ora 13:20, Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a trecut la Domnul, la vârsta de 94 de ani.
Toți cei care l-au cunoscut pe Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, episcopi, preoți, persoane consacrate și credincioși, înalță rugăciuni pentru odihna sufletului blândului slujitor al Domnului, cu credință în Mântuitorul nostru Isus Cristos, Cel Înviat a treia zi.
Vom reveni cu detalii legate de funeraliile Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan.
«Cu sfinții odihnește, Cristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Amin!»
Lucian Mureșan s-a născut în data 23 mai 1931,în localitatea Baia Mare (Ferneziu). A urmat studii teologice și a fost hirotonit preot de către episcopul Ioan Dragomir, în anul 1964. A lucrat la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Maramureș până la pensionare (1990). În martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop al Episcopiei de Maramureș. În 1994, a fost numit arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, iar în anul 2012, Papa Benedict al XVI-lea, l-a ridicat la rang de cardinal.








