DOLIU. Colegiul de Arte Baia Mare plânge moartea unui profesor îndrăgit

Profesorul Radu Mandache, care a fost timp de ani de zile unul dintre cei mai apreciați directori ai Colegiului de Arte Baia Mare s-a stins. În aceste momente grele, colectivul unității de învățământ a transmis un mesaj prin care onorează cariera sa, dar își arată și aprecierea față de îndrăgitul dascăl, care a marcat generații de elevi de-a lungul timpului.

”Ne-am rugat și am sperat să fie bine…, dar inima prof. RADU MANDACHE a încetat să mai bată. Bunul nostru coleg, apreciat director al Colegiului de Arte, a pierdut lupta cu boala, însă a câștigat, de-a lungul timpului, respectul și simpatia celor care l-am cunoscut, deopotrivă profesori și elevi. Ne-a amprentat pe toți cu bunătatea, cu optimismul, cu generozitatea și corectitudinea dumnealui, cu pofta de viață. La despărțire, la marea trecere în neființă, acest OM printre oameni lasă un gol imens în existența noastră, dar nu și în suflete, deoarece amintirile rămân neșterse, flăcări vii în calea neuitării. Drum lin spre stele, Domnule Profesor! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, este mesajul transmis de colegii săi.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 27.02, ora 13:00, la Capela Dealul Florilor.

 

Ana-Maria HOJDA

Sursa foto: Simi Pop/Facebook

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA