EDITORIAL. Câtă autonomie reală mai au comunitățile locale pentru a se dezvolta?

Ni se spune că, din pricina deficitului bugetar, trebuie să trecem cu toții  (precum poporul ales prin deșertul Egiptului) printr-o perioadă de austeritate severă. Așa ne spun guvernanții, în frunte cu premierul Ilie Bolojan. Numai că austeritatea asta (tradusă, în general, prin lipsuri) vine la pachet cu creșterea taxelor și impozitelor către stat, aducă biruri pe seama poporului. Nu stabilite de autoritățile publice locale (reprezentați reali ai electoratului, aleși prin vot direct), ci impuse de executivul de la București, fără să țină cont de putința românilor de ale suporta.

Creșterea taxelor și impozitelor locale, însoțită de păstrarea la nivel central a unei părți semnificative din venituri, ridică o întrebare firească: câtă autonomie reală mai au comunitățile locale pentru a se dezvolta?

Unii privesc situația din perspectiva rece a cifrelor și iau decizii în consecință, uitând că totul se balanseză, că totul are un preț care trebuie plătit: dacă bugetele locale se reduc, investițiile scad; dacă investițiile scad, regiunile mai fragile rămân în urmă, iar diferențele dintre comunități se adâncesc.

Toată lumea este de acord că Baia Mare are de recuperat, din punct de vedere economic, dar și edilitar, în fața altor municipii reședință de județ din zona Transilvaniei. Eforturile din ultimul timp sunt în acest sens.

Vreau să precizez că nu vorbim despre politică, ci despre echilibru, dezvoltare locală și șanse egale. Despre capacitatea primăriilor de a decide pentru oamenii pe care îi reprezintă și pentru o anumită viziune pe termen mediu și lung privind dezvoltarea urbei.

Decizia trebuie să ne aparține nouă, băimărenilor, nu să ne fie impusă de alții.

România are nevoie de coeziune, nu de polarizare; de soluții care să întărească comunitățile, nu să le slăbească. De aceea, pledoaria pentru autonomia locală trebuie să fie o preocupare permanentă.

Costel Pârvănoiu, consilier municipal