
EDITORIAL. Cine e responsabil de creșterea prețurilor?
Anul acesta, ca dealtfel și anul trecut, au fost mai multe situații când băimărenii, dar și românii, în general, s-au confruntat cu situații nu tocmai plăcute, în care comercianții au încercat să speculeze anumite situații și să crească prețurile, în mod artificial. Aceștia s-au folosit de un oarecare context social, național sau internațional, și mă refer aici la criza energetică provocată de conflictul din Ucraina, ca să justifice creșterea prețurilor, chiar dacă, în realitate, ea nu se justifica din punct de vedere economic.
Acest lucru a provocat o vie emoție în rândul băimărenilor, ba aș putea spune chiar o revoltă. Nemulțumirile sunt mari și sunt întemeiate. Nu e posibil ca o mână de speculanți să facă legea și să ne conducă. Avem organisme și instituții menite să intervină și să readucă situația pe un făgaș normal. Statul poate și trebuie să intervină în această chestiune, pentru că oamenii au nevoie de protecție.
E suficient să treci prin piețele de alimente din Baia Mare, să îți dai seama că, alături de producători care își vând marfa la prețuri modice, există speculanți fără scrupule. Sau să intri în câteva supermarketuri (apropo, Baia Mare are mai multe spații comerciale decât unități de producție) și să îți dai seama că prețurile la produsele alimentare o iau razna de la o săptămână la alta, pe negândite. Nu mai vorbim de anumite produse, cum ar fi laptele, care merge din fermă cu 2 lei și ajunge la raft cu 12 lei.
Oamenii sunt revoltați pe bună dreptate. Inflația de două cifre e extrem de păgubitoare pentru societatea românească. Dacă se iau măsurile potrivite, astfel încât oamenii să fie protejați, ar trebui ca, până la sfârșitul anului, să avem o inflație cu o singură cifră.
Costel PÂRVĂNOIU








