EDITORIAL. Cititorul, o nouă specie pe cale de dispariţie
În fiecare vară, pe vremea treieratului, a concediilor în țări exotice și a codurilor ce vestesc ploi și furtuni, asezonate cu zile toride, subiectul care revine constant în atenția opiniei publice din țara noastră (oare în celelalte țări europene o fi la fel?) este admiterea la liceu, bacalaureatul și titularizarea profesorilor. Adică chestiunea educației naționale. Un subiect fierbinte, de interes, mai ales pe termen mediu și lung.
Societatea românească ce funcționează în prezent este produsul sistemului de învățământ din perioada comunistă și a primului deceniu posdecembrist. Peste 20 de ani, societatea va fi rodul sistemului educațional de azi. În aceste condiții e firesc să punem sub lupă și să analizăm cum se prezintă școala românească din prezent. Întâlnim vârfuri (cu medii între 9,90 și 10,00) (mici genii, care vor lua, inevitabil, calea străinătății, pentru a se exprima și dezvolta în voie), apoi o masă de elevi silitori (cu medii între 8,00 și 9,50), în care părinții au investit cu sârguință și care vor conduce societatea de mâine pe toate palierele și, în fine, elevii mai puțin îndrăgostiți de școală (cu medii între 5,00 și 7,90), dar care se pot dovedi buni meseriași și sau antreprenori (unii, chiar de succes). Se spune că nivelul de dificultate al examenelor a fost mai scăzut decât cel din anii anteriori, care a fost mai scăzut decât cel din deceniile anterioare…
Situația se prezintă în oglindă și în cazul aspiranților la statulul de cadru didactic, respectiv a profesorilor care doresc să obțină titularizarea pe post: bază de pregătire modestă, grad de dificultate a examenelor din ce în ce mai scăzut. Asta înseamnă inevitabil că, peste câțiva ani, vom avea generații de absolvenți din ce în ce mai slab pregătiți (sigur, nu vor lipsi geniile native, elevii silitori etc).
Clasa politică actuală, principala răspunzătoare de situația creată, nu e prea interesată de o reformă radicală în domeniu, din simplul motiv că pregătirea celor ce alcătuiesc această clasă lasă foarte mult de dorit. Eșecul proiectului România educată, inițiat de președintele Klaus Iohannis, a bagatelizat conceptul de proiect de țară pe acest domeniu (bine, defapt România nu are nici un fel de proiect de țară, dar asta e o altă discuție).
Zilele trecute, agențiile de presă au transmis o știre despre un eveniment inedit: Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București va deschide o expoziție temporară de statui vii, intitulată „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariţie”. Ea va putea fi vizitată sâmbătă şi duminică (27-28 iulie 2024), între orele 12.00 și 18.00. Defapt ce se va petrece? Câțiva indivizi se vor așeza pe un soclu, cu o carte în mână și se vor scufunda în lectură. O imagine de domeniul trecutului. O imagine demnă de un muzeu. Este, dacă vreți, ceea ce definește pe deplin starea învățământului românesc actual. O efigie a vremurilor pe care le trăim. Căci, dacă lectură nu e, nimic de e, am putea spune, parafrazându-l pe un mare scriitor român.
Dorin Ștef
