
EDITORIAL. Colectiv 2 sau Ferma animalelor
După tragedia din clubul Colectiv (octombrie 2015), credeam că nu mai e posibil să se petreacă ceva asemănător (un incendiu devastator, soldat cu victime multiple) pe același fond al nepăsării instituțiilor statului față de respectarea legilor în vigoare. Legea spune: clădirile cu destinație publică au nevoie de toate autorizațiile pentru a funcționa. Toate. Indiferent că vorbim despre autorizație de construire, autorizație sanitară sau autorizație de securitate la incendii. Aceasta din urmă ar trebui obținută de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Dar unele persoane din România se consideră mai presus de lege și o ignoră. Este cazul patronului de la Ferma Dacilor, din Prahova, un personaj controversat, devenit om de afaceri după o prodigioasă activitate în lumea interlopă, după cum afirmă presa centrală.
S-a constatat faptul că în anul în care reprezentanții ISU au făcut verificări la localul din Tohani (2019), ofițerii ISU Prahova au primit o masă de protocol din partea patronului de la Ferma Dacilor. Acum s-a deschis un dosar DNA. Prea târziu. Șapte persoane și-au găsit sfârșitul în incendiu de zilele trecute. Corupția a ucis din nou. Cei care trebuiau să impună reguli stricte pentru funcționarea localului, au închis ochii la nereguli. De ce? Pentru că au mâncat și au băut pe gratis la Ferma (animalelor). Pentru că au acceptat mita. Nu le-a mai păsat că nepăsarea lor ar putea duce la moartea unor oameni.
Același lucru s-a întâmplat și în vară, când un drogat a ieșit basma curată după două filtre de poliție, după care a ucis cu mașina doi studenți, în localitatea 2 Mai (jud. Constanța).
Circulăm cu mașina pe șoselele patriei, convinși că polițiștii își fac datoria și îi opresc pe șoferii despre care au suspiciunea că se drogează. Mergem la pensiuni, cu speranța că localul funcționează legal, are toate autorizațiile, iar patronii au luat toate măsurile de siguranță. Din păcate uităm cât de corupte (sau incompetente) pot fi autoritățile, ceea ce ne-ar putea costa viața.
Un stat de drept este un stat predictibil, unde ai garanția că legea există și se aplică cu severitate. Trebuie să recunoaștem că, uneori, România face eforturi pentru a fi un stat de drept (și câteodată o dă în bară).
Avem nevoie de legi mai aspre și de funcționari incoruptibili. Dar, foarte important, avem nevoie să promovăm valori precum cinstea, corectitudinea, onestitatea, viața… iar asta încă din cei șapte ani de acasă, continuând apoi cu sistemul educațional. În lipsa lor, accepți mita cu seninătate, fără să evaluezi consecințele. În lipsa lor, preferi să te ghiftuiești cu mâncare sau să îți umpli buzunarele cu bani, în loc să aplici legea, pentru că aceasta este o cutumă a societății. Corupția este o cutumă a societății românești, în disprețul valorilor firești, care ar trebui să ne guverneze.
Dorin ȘTEF