EDITORIAL. De ce tace Avocatul Poporului?

Dincolo de cortina de fier a lagărului comunist din estul Europei, occidentalii au descoperit stupefiați adevărate lagăre de concentrare în care erau înghesuiți copii orfani. România a excelat în acest sens, spre rușinea noastră. Cu multă greutate, sistemul de protecție socială s-a reformat, iar casele de copii tradiționale au fost desființate, preferându-se casele de tip familial, după model vest-european.

Trei decenii mai târziu istoria se repetă. Aceiași Românie, numai că, de data asta având stat de membru UE și NATO, cu aspirații de a intra în Spațiul Schengen și de a scăpa de viza pentru Statele Unite, dovedește cu prisosință că nu a învățat lecția despre drepturile omului, dezvoltând un sistem mafiot de maltratare și deposedare de bunuri a locatarilor din azilele de bătrâni.

Procurorilor le-a trebuit mai bine de un an să intrumenteze acest caz, spre revolta participanților la dezbaterile din studiourile centrale ale televiziunilor. În primele zile, chiar așa a părut: o bâlbă a autorităților. Numai că, pe măsură ce detaliile grozăviei ieșeau la iveală, s-a înțeles din ce în ce mai mult de unde această precauție din partea organelor de anchetă: nu a fost vorba doar de un tratament inuman față de bătrânii cazați în stabilimente, ci de o rețea care urmărea acapararea proprietăților imobiliare ale pensionarilor, precum și însușirea banilor alocați de stat pentru îngrijirea lor.

În linii mari, faptele se cunosc, din relatările jurnaliștilor din presa centrală. Ceea ce nu cunoaștem este motivul pentru care Avocatul Poporului tace și nu face nimic pentru a lua apărarea bătrânilor abuzați. Bine, va spune că nu s-a formulat nici o petiție în acest sens, motiv pentru care nu se poate sesiza nici din oficiu. Însă discuțiile din spațiul public au depășit cu mult sfera relatărilor reportericești. A devenit un subiect de interes național. Pentru Avocatul Poporului intervenția pe această temă ar fi un gest de onoare (poate nu o datorie de serviciu).

În ciuda acestui scandal, țara noastră are nevoie de un sistem eficient de protecție socială, iar numărul caselor de bătrâni este insuficient, mai ales dacă luăm în calcul creșterea speranței de viață a românilor.

Dorin ȘTEF