
EDITORIAL. Despre manipularea electorală
Într-o primăvară călduță, pe vremea când înfloresc petuniile și crinii, în anul 1724, se năștea în Prusia orientală, într-o familie de oameni simpli (tatăl său era meșter șelar), un băiat botezat Emanuel. Mai târziu, el avea să devină unul dintre cei mai influenți filosofi din istoria culturii apusene, autor, printre altele, a lucrării Critica rațiuni pure.
Lui i se atribui o afirmație care se potrivește ca o mănușă poporului român deși, atunci când Kant a formulat-o sa gândit, desigur, la propria nație: Un popor fără cultură, este un popor ușor de manipulat.
Trebuie să recunoaștem că actul manipuării era destul de dificil de exercitat, în acele vremuri, în condițiile în care mijloacele de difuzare în masă erau firave și numărul celor care știau carte era redus.
Da, dar el nu avea habar că la începutul secolului XXI internetul va fi în floare, Tik-tok-ul chinezesc la putere, iar Rusia va fi flămândă să cucerească, prin mijloace neortodoxe, popoare și teritorii cu ajutorul noilor tehnologii. Adică prin manipulare grosolană.
Însă acolo unde un popor analizează critic și cu discernământ, actele și faptele ce i se prezintă, nu prea mai rămâne loc pentru manipulare. Un popor poate fi prostit ușor acolo unde cultura e subțire sau lipsește cu desăvârșire, acolo unde naivitatea face casă bună cu prostia și unde școala e mânjită cu slănină (să o mănânce câinii☺). Adică în România.
Cum altfel s-au întâmplat lucrurile în noiembrie anul trecut, când o parte parte dintre români s-au lăsat manipulați de mesajele genial ticluite pentru a vota un necunoscut (recte, Gergescu) în funcția de președinte și cum altfel partidul lui George Simion găsește adepți și face 40% în sondaje?
Dorin Ștef








