EDITORIAL. Povestea Românului cu drept de vot
Românul cu drept de vot e un individ pișpirel, cu început de chelie, care joacă table la sfârșit de săptămână cu vecinii de bloc, urmărește emisiunea Românii au talent, de la ProTV, dar și dezbaterile gălăgioase de la Antena3, se duce la serviciu în fiecare zi, cu autobusul, face piața de două ori pe săptămână și negociază cu băbuțele care vând zarzavat…, în fine, e foarte priceput la fotbal și la politică (deși nu știe nici să joace fotbal, dar nici nu e înscris în vreun partid politic).
Românul cu drept de vot a urmărit cu sufletul la gură evenimentele politice din ultimele săptămâni. A sperat până în ultima clipă că primarul de Baia Mare va fi eliberat, pentru ca spectacolul electoral să fie complet. Despre ceea ce se întâmplă la București, se minunează în fiecare zi. Nu poate să priceapă cum pot fi atât de împiedicați cei doi lideri ai alianței PSD-PNL, în privința candidatului comun la Primăria Generală a Capitalei. Eliminarea doctorului Cârstoiu și nominalizarea a doi candidați, din partea fiecărei formațiuni politice, e începutul sfârșitului aceste alianțe, și-a zis Românul cu drept de vot, în timp ce completa o integramă și trăgea cu urechea la știrile de la radio. “Abis, din două litere. Cine nu știe?” Apoi, după o pauză de gândire: “Cum cine? Ciucă și Ciolacu…”.
Românul cu drept de vot semnează pe toate listele de candidați, dacă e oprit pe stradă și i se cere acest lucru. Nu refuză flayerele, pe care le colecționează, le duce acasă și șle citește cu atenție. Bine, el știe demult cu cine va vota. Pentru el nu candidatul contează, ci partidul. Candidații se schimbă. Partidul nu. El, partidul, îi mărește alocația copiilor, mărește accizele și, deci, crește prețurile la anumite produse. Cu el are treabă. Candidații sunt vremelnici și inofensivi. E adevărat, câteodată se mai supără pe partid; dar partidul nu se supără pe el niciodată.
Românul cu drept de vot s-a bucurat când a aflat că anul acesta vor fi o mulțime de alegeri: prilej de mare sărbătoare! Și s-a întristat (ba chiar s-a enervat) când a aflat că cei de la putere vor să comaseze alegerile. “Cum adică să le comaseze? Să îmi răpească mie plăcerea de a mă bucura de fiecare campanie electorală în parte, de conflictele dintre politicieni, de mitingurile din cartier, de pixuri cu însemnele electorale…? Nu se poate una ca asta. Am să protestez la Bruxelles”.
Românul cu drept de vot se uită la afișele și la bannerele din oraș ca la o expoziție. Se uite la fețele triste ale candidaților știind că pe fruntea lor scrie Pierzant. Bine, și atunci cine câștigă? Doar Românul cu drept de vot știe acest lucru.
Dorin Ștef
