EDITORIAL. Prime, bonusuri și sporuri…

Unii ar putea fi de părere că în România s-a declanșat o vânătoare de vrăjitoare și toată presa se străduiește să descopere (sau să inventeze?) venituri nesimțite, prime nesimțite, sporuri nesimțite, pensii și salarii nesimțite, bonusuri nesimțite, pentru a le înfiera și a le supune oprobiului public.

Numai că deficitul bugetar chiar există și el e dovada clară a unei deturnări de fonduri masive, care a zguduit Produsul Intern Brut al României. Aflăm cu stupoare, zi de zi, la buletinele de știri, despre dimensiunile dezastrului, despre sumele mari de bani acordați cu generozitate (și interes electoral) unor întregi categorii de bugetari, fără justificare în plan real, dar bine ascunși în spatele unor denumiri de genul prime, bonusuri și sporuri. Salariile erau la vedere, transparente și în limita legii. Dar în spatele lor erau prime, bonusuri și sporuri care dublau veniturile celor din sectorul public. Cum economia națională nu suporta aceste creșteri, pentru a face rost de bani, s-a recurs la împrumuturi de pe piața externă. Așa s-a născut deficitul: cheltuim mai mult decât producem. Consumăm mai mult decât încasăm. Rezultatul? Datorii, credite… Efectul? Falimentul statului, după modelul patentat de greci.

Se caută vinovați. Nu prea mult, pentru că vinovații se cunosc. Cu nume și prenume. Vor plăti la următoarele alegeri, din punct de vedere electoral. Din punct de vedere juridic, nu avem nădejde să se întâmple ceva. Dar acum nu asta e important. Important este să redresăm barca și să avem o direcție corectă.

Nu știu dacă un alt premier, în afară de Bolojan, avea curajul unei intervenții chirurgicale în zona administrației locale și centrale, pentru a desprinde de pe organismul bolnav toate căpușele. Oricare alt liberal nu ar fi avut competențele necesare. De social-democrați ce să mai vorbim? Reacțiile lor la măsurile anunțate de premier le trădează paternitatea inițiativelor.

Va fi un an dificil. Se vor decupla multe perfuzii, motiv pentru care mulți vor protesta, se vor agita și vor amenința cu greve. Mulți vor pleca din sistem (nevoiți sau de bună voie) și se vor înghesui în sectorul privat. Poate se vor înființa firme noi (iar unele vor fi chiar prospere). Viața merge înainte. Mulți vor plânge și vor regreta vremurile de aur, când statul era o vacă bună de muls, dar lumea nu se sfârșește cu acest episod infracțional.

Vremea în care primele, bonusurile și sporurile îi făceau fericiți pe bugetarii români se va întoarce probabil în preajma alegerilor, dar cu alți actori la butoane.

Dorin Ștef

 

(Credit foto: Curs de guvernare)

GlasulMM
GlasulMM