EDITORIAL. Românii își caută rădăcinile și se întorc la sat

În urmă cu vreo trei ani, parlamentarii români au născocit o lege (nr. 44/2020) prin care au proclamat Ziua Satului Românesc și pe care au decis să o sărbătorească în ultima duminică din luna septembrie.

Nu știm dacă a fost o inițiativă legislastivă populistă (isteții noștri parlamentari se pricep bine la așa ceva) sau a a fost sugerată de Biserica Ortodoxă care, în 2019, marca Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Tot atunci, PS Iustin declara: „Biserica este cea care simte, pe de o parte, valoarea satului şi importanţa lui şi tot Biserica este cea care aduce în prim plan importanţa satului românesc, dar şi drama acestuia prin plecarea a peste 4,5 milioane de români în afara graniţelor, care îşi păstrează credinţa, fac apostolat şi păstrează creştinismul într-o Europă îmbătrânită şi secularizată, care şi-a abandonat rădăcinile. Măcar în al doisprezecelea ceas trebuie să ne aducem oamenii lângă noi. Trăim drama depopulării satelor!”.

Da, așa este, trăim drama depopulării satelor, dar nu neapărat prin plecarea românilor peste granițe, la muncă, în țări străine, ci prin efectele demografice, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită lipsei locurilor de muncă în mediul rural, astfel încât, în mod firesc, tinerii absolvenți migrează spre orașe. Aici vorbim despre incapacitatea unor edili de a crea condiții optime pentru dezvoltarea unei clase a antreprenorilor locali, prin crearea de facilități fiscale și infrastructură edilitară.

Semnalul tras de biserică are o altă motivație: populația din mediul rural a fost considerată mereu ca făcând parte din nucleul tare al enoriașilor, al adepților, al creștinilor practicanți. Or, acest nucleu a slăbit considerabil în ultimele decenii din multe considerente. Acțiunea bisericii, deci, se justifică din punctul ei  de vedere, pentru că își apără interesele organizaționale.

Spre mediul rural încep să migreze orășeni, însă cultura pe care ei o importă nu pune accent pe frecventarea lăcașurilor de cult, ba dimpotrivă. Excepție fac, evident, marile praznice de peste an.

Românii își caută rădăcinile. Dar, în acest demers, dogmatismul proclamat de religiile creștine pare a fi exclus. Iar componenta spirituală a vieții lor pare a fi înlocuită de credințe mult mai domestice, izvorâte din relația simplă și sinceră cu mama-natură, pe care o redescoperă.

Dorin ȘTEF