EDITORIAL. Sinecuriada, un sport de masă la români
Potrivit dexonline.ro, semantismul termenului sinecură (pl., sinecuri) se referă la o funcție bine retribuită care cere o muncă minimă sau nu cere nici un fel de muncă. Dicționarul Academiei, ediția 2010, precizează că etinomul termenului ar fi fr. sinécure, preluat din eng. sinecure, care derivă din lat. sine “fără” și cura “grijă”; iar ediția din 1955-1957 a aceluiași lexicon exemplifică cu un citat din romanul Calea Victoriei (1930), de Cezar Petrescu: Îi putem aranja o sinecură ceva, o slujbă ușoară de o oră, două undeva.
Site-ul citat a remis un comunicat de presă prin care precizează că termenul sinecură a ocupat prima poziție în căutările românilor pe internet, în 2025. Explicația? Nu este un cuvânt uzual (sau mai precis, nu a fost, până anul trecut), în schimb a fost extrem de uzitat în spațiul public, mai întâi de către premierul Ilie Bolojan, apoi de către jurnaliști și oameni politici, în dezbaterile televizate.
Cuvântul a ieșit la iveală pe fondul măsurilor dure de austeritate, propuse de Executiv, cu scopul de a reduce deficitul bugetar.
Apoi, în scurt timp a generat o familie de cuvinte: sinecurist (beneficiar al unui post bine plătit, cu responsabilități reduse, oferit de partidele politice aflate la putere) și sinecuriadă (practică privind oferirea unor sinecuri pentru un număr mare de persoane din societate).
Oamenii de rând s-au mirat că o astfel de practică există. Apoi s-au înfuriat și s-au revoltat (în liniște, pe rețelele sociale).
Sinecurile nu sunt o invenție românească, dar politicienii români au dezvoltat o uriașă pânză de paianjen care a cuprins majoritatea instituțiilor bugetare unde au fost plantați oameni fără nici o pregătire de specialitate și fără nici o competență în domeniu, doar pentru a beneficia de venituri mari, cu implicare profesională zero.
Sigur că astfel s-au scurs foarte mulți bani din bugetul de stat, iar premierul Bolojan nu s-a sfiit să taie în carne vie, ceea ce a creat o emoție puternică printre membri și simpatizanții marelui partid beneficiar.
În ciuda acestui fapt, sinecuristul nu e o specie pe cale de dispariție, căci el va găsi metode ingenioase de a căpușa sistemul bugetar. Sinecuristul doarme (sau se face că doarme) și se hrănește cu propriul său sânge, până când va găsi condiții prielnice să se reconecteze la robinetul sanguin al societății.
Dorin Ștef
