EVENIMENT. Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmației

În perioada 16-18 octombrie 2024, are loc Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmației, ediția a 51-a, dedicată poetului și pictorului Gheorghe Chivu, personalitate marcantă în viața cultural-artistică a orașului și județului Maramureș, primul președinte de juriu al festivalului.

Cu această ocazie, joi, 17 octombrie 2024, vor avea loc următoarele evenimente:

Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, ora 15:30

„ZUMBE”- VERNISAJUL EXPOZIȚIEI DE PICTURĂ CU LUCRĂRI ALE PICTORULUI GHEORGHE CHIVU; Picturi  din colecțiile Muzeului Maramureșean Sighetu Marmației și a familiilor Zaharia și Halga;

Centrul Cultural Sighetu Marmației, ora 16:30

-PARASTAS – scriitorilor trecuți la cele veșnice, participanți de-a lungul celor 50 de ediții ale festivalului;

-Lansarea monografiei „DESTIN LIRIC- GHEORGHE CHIVU”, autor prof. dr. Ioan Dorel Todea;

-Evocarea personalității poetului și pictorului Gheorghe Chivu;

Invitați: prof. dr. Teodor Ardelean, poetul Gheorghe Pârja, conf. univ. Gheorghe Mihai Bârlea, prof. Ion Ardelean-Pruncu, prof. dr. Bout Odarca, ing. dr. Gelu Zaharia, geolog dr. Sorin Halga;

ora 17:30. „BALADĂ CU PINTEA”, Recital din versurile lui Gheorghe Chivu – își dau concursul Ileana Matus, Viorel Bledea, Mihai Chiș, Ioan Dorel Todea.

orele 18:00- 19:00. REGAL POETIC. Recitalul invitaților la Festivalul de poezie de la Sighetu Marmației.

(Foto: arhiva)

GlasulMM
GlasulMM