EVENIMENT. Gala Micilor Campioni, ediția a șaptea

Cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurilor, Asociația Baby HealthCare, în colaborare cu secția Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare organizează Gala micilor campioni, ediția a șaptea. Manifestarea va avea loc în data de 17 noiembrie, de la ora 16,00, la restaurantul Romanița (sala Gold).

Evenimentul este organizat în vederea strângerii de fonduri pentru renovarea și digitalizarea compartimentului de Terapie Intensivă și Prematuri, a Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare. Participarea se face în baza unei donații de minimum 500 de lei de persoană în contul Asociației Baby HealthCare Baia Mare: RO98BTRLRONCRT0472510501

Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Marciuc.

Ora 16.00 – Primirea invitaților

Ora 17.00 – Deschiderea oficială

Cuvântul de bun venit va fi oferit de Doamna Dr. Margareta Pîrvănoiu. Momentele artistice sunt oferite de: Mădălina Ghenoiu & Grupul Insieme, Ioana Pricop, Patrician Moldovan, Adrian Enache’s Project, Grupul Iza, DJ Ansary.

Confirmarea participării se face până în data de 10 noiembrie.

 

GlasulMM
GlasulMM