EVENIMENT. George Pop de Băseşti, omagiat

Marți, 1 august 2023, în comuna Băseşti a avut loc evenimentul omagial dedicat marelui înaintaș George Pop de Băseşti. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Primăria Comunei Băseşti, cu ocazia împlinirii a 188 de ani de la nașterea celui pe care Nicolae Iorga l-a numit „Bătrânul Nației”.

Depunerea de coroane la bustul lui George Pop de Băseşti

Manifestările au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Băseşti, după care a urmat o vizită simbolică la Teiul Unirii, locul unde au prins viață multe dintre idealurile seculare ale poporului român. Evenimentul a continuat în centrul comunei, unde a avut loc depunerea de coroane la bustul lui George Pop de Băseşti și defilarea Gărzii de Onoare, cu militari aparținând Batalionului 813 Infanterie Maramureș și Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievod Gelu” Zalău.

Personalități prezente

În program a urmat simpozionul „188 de ani de la nașterea Bătrânului Nației, George Pop de Băseşti”, care s-a desfășurat la Casa Memorială „George Pop de Băseşti”. În deschiderea simpozionului au luat cuvântul Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Călăuz, primarul comunei Băseşti, Dinu Iancu Sălajanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, Ioan Turc, primarul Municipiului Bistrița, Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, Virgil Jicărean, consilier al Sectorului Patrimoniu Sacru și Pictură Bisericească în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, pr. dr. George Nicoară, consilier cultural în cadrul Episcopiei Greco-Catolice Maramureș, precum și parlamentarii Cristian Niculescu-Țâgârlaş, Călin Bota și Florin Alexandru Alexe.

De asemenea, printre oficialitățile prezente la eveniment s-au mai numărat primari ai unităților administrativ-teritoriale din Maramureș și Sălaj, reprezentanți ai consiliilor județene din cele două județe, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice.

Doar așa vom putea lăsa moștenire celor o țară mai unită

În cuvântul său de deschidere, președintele Consiliului Județean Maramureș a vorbit despre importanța perpetuării moștenirii pe care marile personalități politice ne-au lăsat-o: „Noi, generațiile tinere, trebuie să învățăm de la oameni ca George Pop de Băsești și alți eroi naționali ceea ce ne unește și să clădim pe aceste lecții valoroase județele noastre, comunitățile noastre și țara noastră. Doar așa vom putea lăsa moștenire celor ce vor veni în urma noastră o țară mai unită, mai puternică și mai dezvoltată”.

GlasulMM
GlasulMM