EXCLUSIV. Proiect: centru de inteligență artificială în clădirea REMIN

Clădirea REMIN din Baia Mare, situată în Piața Revoluției, ar putea fi preluată, în viitorul apropiat de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca care a demarat procedurile în acest sens.

Potrivit unor surse, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca intenționează să dea o destinație cu totul aparte acestui spațiu urmând ca acolo să fie dezvoltat un centru tehnologic, care să contribuie la dezvoltarea sectorului IT/ inteligență artificială din Baia Mare și împrejurimi.

Anul trecut, clădirea ar fi trebuit să fie scoasă la licitație pentru a definitiva procedurile de preluare, însă întreg procesul a fost întârziat după ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a cerut o evaluare.

Această clădire, aflată momentan într-o stare avansată de degradare, a mai găzduit în trecut activități academice, aparținând Institutului Pedagogic din Baia Mare timp de 12 ani, înainte de a fi cedată celor de la REMIN.

Maria STOICA

 

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului