
Expoziție de animale la Suciu de Sus – prima ediție are loc pe 8 aprilie
Miercuri, 8 aprilie 2026, începând cu ora 9:00, în localitatea Suciu de Sus va avea loc prima ediție a unei expoziții de animale, un eveniment așteptat de comunitatea locală și de crescătorii din zonă.
Organizatorii își propun, prin această inițiativă, să readucă în prim-plan tradițiile locale, munca din gospodării și valorile autentice ale satului maramureșean. Evenimentul marchează totodată începutul unui proiect mai amplu, dedicat organizării de târguri și expoziții de profil în mai multe localități din județ.
Inițiativa este realizată în parteneriat cu Primăria Suciu de Sus, iar colaborarea cu primarul Ionel Todoran a făcut posibilă punerea bazelor acestui prim târg din zonă. Organizatorii sunt optimiști că evenimentul va deveni o tradiție și va fi extins și în alte comunități din Țara Lăpușului.
În perioada următoare, astfel de expoziții sunt planificate și în localități precum Seini, Șomcuta Mare, Dragomirești, Ocna Șugatag și Copalnic Mănăștur. De asemenea, un obiectiv important rămâne redeschiderea târgului din Târgu Lăpuș.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș, Primăria Comunei Suciu de Sus, Instituția Prefectului – Județul Maramureș și Direcția pentru Agricultură Județeană Maramureș, în parteneriat cu mai multe asociații de profil din domeniul creșterii animalelor.
Expoziția se dorește a fi mai mult decât un simplu târg – un prilej de întâlnire pentru comunitate, pentru schimb de experiență între crescători și pentru promovarea agriculturii locale.








