
FĂRĂ ȘTIREA PĂRINȚILOR. Un copil de cinci ani a plecat singur cu trenul la mare
Întâmplare mai puțin obișnuită. Un copil în vârstă de 5 ani, din Fetești, a plecat de acasă fără știrea părinților și a urcat într-un tren care venea spre Constanța. Micuțul a fost depistat de polițiști și apoi a fost internat în Centrul de primire minori în regim de urgență Aluniș Constanța.
„La data de 6 august a.c. polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în trenul IR 1928 București – Constanța, au identificat un minor, de 5 ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, care era lipsit de supravegherea unui adult.
Acesta a declarat că a plecat voluntar de la domiciliu, în ziua respectivă, fără a-și anunța părinții, cu intenția de a ajunge în județul Constanța, la plajă”, informează IPJ Constanța,.
Copilul nu prezenta urme vizibile de violență pe corp și a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Mihai ROMAN








