FOTO FEMEIA ÎN UNIFORMĂ. Polițistele din Maramureș care apară animalele

Oficialii IPJ Maramureș prezintă noi exemple de femei polițiste care fac cinste uniformei. De data aceasta vorbim de două tinere care activează în cadrul Biroului pentru Protecția animalelor:

”Ori de câte ori văd un animal care nu este bine îngrijit sau maltratat, maramureșenii au pe cine să sune. Numărul mare de sesizări cu care se confruntă polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor relevă faptul că maramureșenii sunt iubitori de animale. Cu siguranță vor fi interesați de ce au să spună cele două polițiste ale structurii care salvează necuvântătoarele aflate în pericol sau se preocupă să-i pedepsească pe cei care le chinuie.

Subinspector de poliție Mureșan Anca și subinspector de poliție Covaci Maria activează de aproape trei ani ca medici veterinari la Biroul pentru Protecția Animalelor Maramureș. Ambele sunt absolvente ale Colegiului de Arte Baia Mare și ale Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAVM Cluj Napoca, iar după finalizarea studiilor au activat în cabinete de medicină veterinară pentru animale de companie.

1. Ce v-a determinat să vă înscrieți la concursul organizat de Poliția Română?
Maria: odată cu înființarea Biroului pentru Protecția Animalelor mi s-a părut interesantă idea de a activa ca medic veterinar în cadrul acestei structuri, iar gândul că aș putea ajuta animalele care în alte condiții ar fi ignorate, mi-a fost suficient încât să mă motiveze să merg înainte.

2. Ce atribuții aveți ca medic veterinar în Poliție?
Anca: De fiecare dată când suntem sesizate despre animale ținute în condiții necorespunzătoare, acestea fiind cele mai des întâlnite sesizări, ne deplasăm la fața locului pentru a evalua starea de sănătate a animalului, dacă situația o impune acordăm primul ajutor, întocmim o fișă de observație clinică și emitem ordin de plasare în adăpost. Ordinul se emite pentru o perioadă de 45 de zile. De la înființarea Biroului pentru Protecția Animalelor, au fost emise 22 de ordine pentru 47 de animale.

 

3. În ce alte situații pot apela cetățenii la Biroul pentru Protecția Animalelor?
Maria: De fiecare dată când iau cunoștință despre un animal care se află într-o situație de pericol. Vorbim de animale aflate într-o situație de pericol atunci când:
animalul a fost rănit, schingiuit sau supus zoofiliei; a fost implicat în lupte între animale sau cu animale; este folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea oricărui animal (domestic sau sălbatic) captiv asupra căruia a fost practicat tirul. De asemenea, tot în situație de pericol se află și animalul domestic care este expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute, animalul din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică sau animalul care nu beneficiază de hrană și apă în cantități suficiente, de un adăpost corespunzător sau de tratamente medicale.
Anca: Este important ca cetățenii să facă diferența între Compartimentul Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale cu atribuții în a ridica animalele aflate pe domeniul public cu sau fără proprietar și Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș care intervine în cazuri de maltratare, abandon. Așa cum am precizat anterior, intervenim pentru verificarea modului de deținere al animalelor și cercetarea abuzurilor. Dorim să facem această precizare întrucât ne contactează foarte mulți cetățeni pentru a ridica animale aflate pe stradă, iar noi suntem în imposibilitate de a soluționa o astfel de cerere.

4. Câte adăposturi funcționează în județul Maramureș?
Anca: Momentan în județul nostru funcționează adăposturi la Baia Mare și Sighetul Marmației, însă colaborăm mult cu asociații sau fundații de protecția animalelor care au contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii, mai ales atunci când întâlnim cazuri sociale. Nu trecem nepăsătoare pe lângă niciun caz, ne implicăm să găsim soluții în așa fel încât animalele cu nevoi, pe care le întâlnim, să beneficieze într-o formă sau alta de hrană sau de deparazitări, sterilizări, vaccinări după caz.

5. Toate cazurile cu animale maltratate sunt emoționante. Ne puteți expune unul care v-a marcat în mod deosebit?
Maria: Am avut multe cazuri emoționante, câinii și caii fiind protagoniștii celor mai multe situații pe care le întâlnim. Ne rămân în memorie imaginile pe care le vedem sau filmulețe pe care le primim de la cetățeni, în care apar animale lovite cu intenție. Sau sunt multe cazuri cu persoane în vârstă, care deși iubesc animalele, nu au întotdeauna mijloacele pentru a le oferi îngrijirea necesară.

6. Cum vă găsesc maramureșenii care doresc să depună o sesizare?
Biroul pentru Protecția Animalelor are sediul în municipiul Baia Mare, pe bulevardul Unirii, nr. 20. Pentru situații de urgență îi îndrumăm să apeleze numărul unic de urgență 112, iar petițiile se pot transmise pe e-mailul cabinet@mm.politiaromana.ro

7. Ce faceți în timpul liber?
Maria: Apreciez timpul de calitate petrecut cu familia și prietenii, precum și timpul alocat micilor plăceri precum desenatul, drumețiile în natură. De asemenea citesc, ultima carte lecturată fiind Doamna England, de Stacey Halls. Dacă mi-ar rămâne timp și pentru un serial cu siguranță aș alege The office.

Anca: Deși nu am foarte mult timp liber, mă bucur de compania familiei și a prietenilor. Cum prima dragoste nu se uită niciodată, chiar dacă nu am ales să continui pe drumul artelor, ori de câte ori am ocazia mă refugiez în pictură. În ultimul timp m-am uitat la serialul Yellowstone, iar cartea care mi-a plăcut cel mai mult rămâne „Alchimistul” de Paulo Coelho.

8. Ce sfat ați da unei tinere aflate la început de drum?
Cele două polițiste, subinspector de poliție Mureșan Anca și subinspector de poliție Covaci Maria, au același sfat pentru adolescente, indiferent de domeniul ales este foarte important să îți placă ceea ce faci și să te regăsești. Personal nu obișnuim să ne facem planuri pe termen lung, întrucât viața ne poate surprinde, însă le recomandăm tinerelor aflate la început de drum ca atunci când au un vis să-și urmeze acest vis, întrucât așa cum spune Paulo Coelho în cartea citată, când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universal conspiră pentru îndeplinirea visului tău”, arată IPJ Maramureș.

 

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA