
Firmele de colectare a deșeurilor metalice, controlate de polițiști
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au desfășurat o acțiune în sistem integrat, alături de colegi de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, polițiști de frontieră și jandarmi.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea ilegalităților comise de agenții economici care activează în domeniul colectării și valorificării deșeurilor metalice feroase și neferoase, precum și verificarea modului în care sunt efectuate operațiunile specifice acestui sector.
În cadrul acțiunii, au fost controlați 9 operatori economici din Maramureș care desfășoară activități în domeniul vizat.
În urma verificărilor, pentru nerespectarea prevederilor legale, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei. Măsurile au fost dispuse în conformitate cu prevederile Legea nr. 212/2015, dar și ale O.U.G. nr. 31/2011.
Totodată, reprezentanții societăților verificate au fost informați cu privire la interdicția de a colecta bunuri provenite din infrastructuri publice, precum cea feroviară, rutieră, aeriană, de transport public sau de utilități (energie electrică, apă-canal, gaze ori termoficare).
Acțiunea s-a desfășurat și cu sprijinul reprezentanților Garda Națională de Mediu.
Polițiștii reamintesc operatorilor economici importanța respectării legislației în vigoare, adoptării unor măsuri corespunzătoare de gestionare a deșeurilor și desfășurării activităților comerciale în mod transparent și responsabil.








