Forumul MERITO Maramureş #7. Clase care cresc împreună

Pe 4 octombrie, în marja Zilei Mondiale a Profesorului, peste 225 de profesori, directori, studenţi şi elevi de profil pedagogic, din regiunea Maramureş şi din ţară, sunt invitaţi să participe gratuit la a şaptea ediţie a Forumului MERITO Maramureş, cu tema „Clase care cresc împreună: relații, colaborare și învățare”, cu ateliere experienţiale gratuite de învăţare colaborativă, facilitate voluntar de 35 de profesori şi specialişti din comunitatea MERITO. Evenimentul se va desfăşura fizic, pentru prima oară la Colegiul de Arte din Baia Mare.

Organizatorii propun activități interactive, în care vor prezenta şi explora abordări şi practici validate privind managementul proactiv şi gestionarea relațiilor în sala de clasă, teorii din domeniul educațional, idei, cărți și alte resurse de inspiraţie, pornind de la următoarele repere:
– Cum pot să anticipez și să previn situațiile de conflict printr-o gestionare proactivă a relațiilor elev–elev și profesor–elev?
– Care sunt pașii esențiali în dezvoltarea unui climat de respect, încredere și colaborare în sala de clasă?
– Ce rol au empatia, ascultarea activă și comunicarea nonviolentă în menținerea unor relații sănătoase?
– Cum pot valorifica diversitatea și diferențele dintre elevi pentru a stimula coeziunea grupului?
– Ce instrumente și metode practice pot sprijini profesorul în construirea unor relații funcționale și echilibrate cu elevii?

Participarea la Forum este gratuită şi deschisă profesorilor, directorilor, studenţilor şi elevilor de profil pedagogic, din regiune şi din toată țara, în limita celor ~225 de locuri disponibile, în ordinea înscrierilor, cu participare fizică în Baia Mare, cu detalii complete pe evenimentul dedicat şi înscrieri pe: https://www.proiectulmerito.ro/forumul-merito-maramures-7-clase-care-cresc-impreuna-relatii-colaborare-si-invatare/

 

GlasulMM
GlasulMM