
FOTO/VIDEO BAIA MARE. ISJ Maramureș a lansat campania ”Protejează inocența copilăriei!”
Cu ocazia Zilei Naționale a Educației, oficialii ISJ Maramureș au lansat campania pentru combaterea consumului de droguri, intitulată ”Protejează inocența copilăriei!”. Evenimentul a avut loc ieri, la Teatrul Municipal Baia Mare, de la ora 17.00 și a dorit în primul rând să se adrese părinților, pentru a-i face conștienți care sunt pericolele consumului de droguri, dar care sunt și semnele pe care trebuie să le urmărească, dacă suspectează că proprii copii ar consuma substanțe interzise.
Diverse elemente cheie au fost prezentate prin clipuri video scurte, cu un mesaj clar și uneori chiar dur. În continuare, aceste clipuri vor ajunge pe grupurile de părinți, astfel încât informația să fie diseminată la cât mai multe persoane implicate în creșterea și educația elevilor, din județ.
”Această problemă, a consumului de droguri, poate că creează cea mai multă durere, poate crea traume și de cele mai multe ori nu mai există întoarcere. Vrem să tragem un semnal de alarmă. Vrem să facem și mai mult decât este în școală: noi, părinți, autorități, pentru că doar împreună putem să fim lângă copiii noștri. Știm că viața este în viteză, că avem probleme, că facem totul pentru copiii noștri. Dar, în timp ce credem că facem totul pentru copilul nostru, el rămâne singur, de cele mai multe ori în spatele unui device.
Copilul începe să simtă neglijarea. Neglijarea se poate transforma în traumă, iar trauma poate să ducă la adicție. Atunci este greu să ne întoarcem. Mesajul este dur. L-am gândit și l-am creat cât am putut noi de dur. Pentru că doar schimbând paradigma putem să vedem unde poate să ducă și că problema asta chiar este serioasă. Dacă anul cesta ne-am concentrat pe copii, începând de astăzi vrem să ne adresăm și părinților. Sper să facem un pas mare, în acest demers și sper ca începând de astăzi să fim și mai conștienți de pericol și să fim cât mai aproape de copiii noștri”, a declarat Mihai Pop, inspectorul general al ISJ Maramureș.
În cadrul acestei campanii au fost create mai multe clipuri video, realizate de o echipă din cadrul ISJ Maramureș, iar primele șapte sunt realizate de către Dragoș Pîrvănoiu, student, iar celelalte 7 sunt create de actorul Dragoș Călin împreună cu Răzvan Dragu, care a cunoscut această viață și nu mai consumă droguri de peste 20 de ani. Răzvan Dragu este cel care vorbește în aceste clipuri, despre semnele care apar, atunci când începe consumul de droguri.
Ana-Maria HOJDA












