
FOTOGRAFIA ZILEI. Castelul Pribilești
În mai multe localități din zona Chioar-Codru (Pribilești, Coltău, Gârdani, Țicău) au existat reședințe ale baronilor ce aveau în posesie mai multe domenii și sate. Acestea au fost numite impropriu castele, însă denumirea a rămas așa în memoria colectivă.
Localitatea Pribilești, comuna Satulung, a aparținut domeniului Cetății Chioar și a făcut parte din proprietățile căpitanului Mihai Teleki. Castelul a fost construit de Geza Teleki, ca și reședință de vară. |n 1897, edificiul a fost supraetajat și modernizat. După Al Doilea Război Mondial, familia Teleki a emigrat în străinătate, iar castelul a fost naționalizat servind ca sală de cinema, depozit pentru cereale și sediu al CAP. |n prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. (Foto: Arhiva Glasul)
