FRONTIERĂ. TIR cu marfă pentru Maramureș, întors din drum
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 34 tone de articole second-hand provenite din Germania.
Vineri, 30 iunie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, din județul Bistrița Năsăud. Acesta conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România și transporta articole second-hand (textile) de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Maramureș.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 34,7 tone – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nu este însoțit de certificatul de curățare).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
Ana-Maria HOJDA