
Gabriel Zetea: Pasajul de la Clubul Văcarilor va fi deschis circulației în această lună
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat că pasajul rutier de la Clubul Văcarilor, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din județ, va fi dat în folosință până la sfârșitul lunii iunie.
În urma unei vizite efectuate pe șantier, alături de constructori, proiectanți și echipa de implementare, șeful administrației județene a precizat că lucrările se află în etapa finală, iar deschiderea circulației este programată în intervalul 22–26 iunie.
„Ne ținem de cuvânt. Pasajul va fi dat în folosință în această lună, așa cum am promis. Am discutat fiecare etapă rămasă pentru a ne asigura că lucrările sunt finalizate conform calendarului stabilit”, a declarat Gabriel Zetea.
Potrivit acestuia, în perioada 8–13 iunie se desfășoară asfaltarea ultimelor bretele, finalizarea stratului de uzură, a trotuarelor și montarea parapeților de protecție. În intervalul 15–20 iunie vor fi realizate marcajele rutiere, montate panourile fonoabsorbante și finalizate elementele de siguranță.
Investiția are o valoare de aproximativ 67 de milioane de lei și este realizată de asocierea dintre compania FREYROM, parte a grupului european VINCI, și un partener din județul Bihor.
Noul pasaj va avea o lungime totală de aproximativ 900 de metri, dintre care 120 de metri reprezintă structura propriu-zisă. Acesta va dispune de patru benzi de circulație, parapet median de protecție, benzi de siguranță și sisteme moderne de dirijare a traficului. În zona cea mai lată, împreună cu bretelele de acces și sensul giratoriu, infrastructura va ajunge la opt benzi de circulație.
Gabriel Zetea a afirmat că, după preluarea proiectului, administrația județeană a fost nevoită să modifice soluția tehnică inițială, întrucât aceasta prevedea descărcarea traficului din patru benzi într-o zonă care permitea doar două benzi de circulație.
„Am preferat să refacem proiectul și să obținem toate avizele necesare pentru o soluție sigură și funcțională, chiar dacă acest lucru a însemnat costuri suplimentare și timp în plus”, a precizat președintele CJ Maramureș.
Lucrările au început în octombrie 2025 și urmează să fie finalizate în iunie 2026, după aproximativ opt luni de execuție efectivă. Potrivit autorităților, noul pasaj va contribui la fluidizarea traficului la una dintre principalele intrări în municipiul Baia Mare și va reduce semnificativ timpii de deplasare în zonă.








