GABRIEL ZETEA (PSD): „Eu votez Marga Pîrvănoiu pentru Senatul României!”

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, o susține și o votează pe Margareta Pîrvănoiu la alegerile parlamentare din 1 decembrie: „Votez lista PSD Maramureș la alegerile parlamentare, pentru că noi propunem oameni de bun simț, profesioniști desăvârșiți în fiecare domeniu de activitate, oameni care vor munci pentru oameni. Marga Pîrvănoiu este un medic excepțional și va fi o voce puternică pentru Maramureș în Senatul României!
Ca președinte al PSD Maramureș și al Consiliului Județean sunt fericit să am alături o colegă atât de implicată cum este Marga Pîrvănoiu. Marga nu este doar un profesionist desăvârșit, ci și un medic devotat micilor săi pacienți, care și-a dedicat întreaga carieră salvării vieților celor mai vulnerabili – nou-născuții și copiii. Cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul medical, Marga Pîrvănoiu a demonstrat că are nu doar cunoștințele și competențele necesare, ci și inima și devotamentul de a face diferența. Prin eforturile sale a reușit să doteze secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare cu echipamente medicale de ultimă generație, oferind o șansă la viață pentru sute de copii născuți prematur.
Marga candidează acum pentru Senatul României cu aceeași determinare și grijă față de oameni. Ea luptă pentru accesul egal la servicii de sănătate, pentru dotarea spitalelor din România și pentru un sistem medical care să ofere fiecărui copil un viitor sănătos. Aleg să merg alături de oameni ca Marga Pîrvănoiu, pentru că am încredere în dedicarea și experiența ei.
Eu votez Marga Pîrvănoiu și lista PSD Maramureș pentru Parlamentul României și împreună alegem #CaleaSigurăPentruMaramureș , #CaleaSigurăPentruRomânia! #PSDMaramureș #VotezCuÎncredere #OameniPentruOameni „.
GlasulMM
GlasulMM