
GALA TINERETULUI. Festivalul ”Sounds like Summer” și Centrul de Tineret Baia Mare, premiate
Ploiești, Capitala Tineretului din România, a fost gazda Galei Tineretului din acest an, unde Asociația DEIS și Centrul de Tineret Baia Mare au primit două distincții importante.
Proiectul ”Sounds Like Summer” 2024, un eveniment dedicat tinerilor din oraș, a fost premiat cu Locul II la categoria Proiectul Anului. De asemenea, Centrul de Tineret Baia Mare a obținut Locul III la categoria Centrul de Tineret al Anului, recunoaștere ce subliniază impactul său în comunitatea tinerilor.
Asociația DEIS a mulțumit Direcției Județene de Sport Maramureș, Complexului Național Sportiv ”Lascăr Pană” și Consiliului Județean Maramureș pentru sprijinul oferit în derularea activităților și co-finanțarea proiectului Sounds Like Summer.
De asemenea, organizația a adresat recunoștință tuturor partenerilor, sponsorilor, dar mai ales echipei de voluntari și lucrători de tineret care contribuie la succesul acestor inițiative.








