GALERIE FOTO AZILELE GROAZEI (14). Se poate și altfel. Cămin de bătrâni ca la carte, în Maramureș

În tot scandalul azilelor de bătrâni, în Maramureș există centre care au în îngrijire vârstnicii, care pot fi date drept exemple bune de urmat. O astfel de situație avem în comuna Săcălășeni, unde autoritățile locale au deschis un cămin de bătrâni în Coruia, unde vârstnicii spun că se simt ca acasă.

Echipa Glasul Maramureșului a dorit să afle ce se ascunde în spatele acestei rețete de succes. Concluzia pe scurt, multă, multă muncă și o echipă dedicată. La conducerea centrului se află o persoană care a lucrat și în SUA, tot în sistemul de asistență socială și care impune exigență personalului angajat.

”Și noi lucrăm la acest centru de mulți ani. În 2018 am finalizat clădirea, a fost un proiect gândit ca și centru de bătrâni, cu spații generoase parterul și subsolul sunt spații pentru activități conexe. Beneficiarii sunt la etaj, dar și acolo mai sunt și alte spații, ca de exemplu biblioteca. Avem în total 2.000 de metri pătrați, asta ar însemna cam 50 de metri pătrați pentru un beneficiar, deoarece avem o capacitate de circa 40 de beneficiari. Câți dintre oamenii de rând au în casa lor 50 de metri pătrați pentru o persoană?

De la deschidere am pornit cu ideea de a face un centru de bătrâni peste standardul de medie. Am văzut și cămine care au peste ce avem noi, dar am dorit să optimizăm un pic ceea ce oferim, cu ceea ce se cere. Pentru noi, marele câștig al administrației, sunt acele locuri de muncă, care s-au creat. Pentru noi, la nivel de comună, 20 de locuri de muncă, nu este puțin”, a declarat Emilian Gheorghe Pop, primarul comunei Săcălășeni.

Echipa face diferența

În momentul de față, căminul de bătrâni funcționează la capacitate maximă. Taxa pe lună este de maxim 3.500 de lei, iar prețul diferă în funcție de gradul de dependență. Persoanele independente plătesc 2.950 de lei, iar cele semiindependente 3.150 lei.

”Contează caracterul fiecăruia și moralitatea. Atâta timp, cât nu ai nimic de ascuns, nu văd de ce nu ai permite accesul aparținătorilor. Legislația prevede să ai un orar de vizită afișat, dar e făcut doar pentru a nu deranja beneficiarii la masă. În rest aparținătorii au acces oricând la beneficiari, inclusiv în camerele lor. Nu ne anunță când vin, vin când vor, în limita bunului simț, cum zicem noi. Spre exemplu, mai vin și seara pe la nouă-zece, ca să aducă medicamente și atunci îi lăsăm să intre. Mai vin și la bucătărie, să vadă, spre exemplu, chiar le spunem să guste și ei”, a declarat Ramona Șandor, directorul Centrului de Îngrijire Bătrâni Coruia.

Ce spun bătrânii cazați aici

”Ne place personalul, masa, curățenia. Eu am venit pentru liniște. La bătrânețe nu te mai înțelegi cu unii cu lați și de aceea am venit aici. Am luat împreună cu soția decizia, ca să ne răcorim unul de alții. Referitor la ororile din țară, problemele vin de sus, de la cele 2 ministere. Sunt 11 instituții care răspund, în loc să răspunsă o instituție, județul și localul”, a declarat Ștefan Chimșac, de 73 de ani, din Baia Mare.

Sunt de aproape un an aici. Am o singură fiică și am hotărât cu ea că e mai bine așa, să vin eu aici. Am știu că va trebui să-mi amputez ambele picioare și de ce să subjug eu pe cineva? Mi-am comandat proteze și i să văd dacă reușesc să merg în picioare. Înainte de a veni aici, fiica mea a mai vizitat și alte centre și a văzut condițiile și a abandonat ideea și împreună am hotărât să vin aici și nu regret”, a declarat Gherman Ioan, de 73 de ani, din Baia Mare.

”Eu sunt deja de 10 luni aici și sunt din județul Satu Mare, din Unimăt. Am un fiu care e în Australia și am rămas singură, și atunci când am început pandemia n-am mai vrut să vorbesc cu nimeni, nu mai răspundeam la telefon. Uit, nu mai știu, și de aceea nu am mai putut să stau singură. Nu pot să reproșeze nimic. Oricine poate oricând să vină să ne vadă”, a declarat Eugenia

Am ajuns aici pentru că suntem singuri. Fiul meu e plecat în Canada. Ne-am plimbat peste tot și aici am făcut casa mea și mă simt exact ca și acasă. Sunt înconjurată numai de oameni sufletiști și drăguți. Aici sunt doamnele, când am ceva probleme, repede fug să mă ajute. Noi nu putem concepe așa ceva, pentru că noi suntem tratați așa de bine aici și nu ne vine să credem. Dar și în Baia Mare, am o prietenă la un centru, am fost în vizită la ea și mereu plângea. Îi murise de curând soțul și tot plângea, dar o asistentă de la centru a fost mereu cu noi, nici nu ne-a lăsat să stăm singuri de vorbă cu ea. Era ceva îngrozitor. Aici ne lasă singuri să vorbim. Am rugat-o pe asistentă să ne lasă să-i vedem camera și a zis că nu se poate. Ne-a trebui și 3 zile înainte să ne face programare să putem merge în vizită la ea. Aici, la noi, ne-au lăsat să ne împodobim camera cum am vrut noi, să o facem să ne simțim cât mai bine”, a declarat Micle Hildegard, din Baia Mare.

În vizita noastră în centru, ni s-a permis accesul peste tot, în toate spațiile, inclusiv la bucătărie. Redăm mai jos o galerie foto cu centrul de bătrâni din Coruia.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA