GAURĂ ÎN BUGET. Nicolae Ciucă îi liniștește pe angajații la stat

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că le-a cerut miniştrilor ca până miercuri să îi prezinte o situaţie cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile şi că cere instituţiilor să îşi facă datoria şi să ajungă să realizeze o colectare aşa cum este planificată.

Nicolae Ciucă exclude tăierea salariilor bugetarilor pentru gaura de 20 miliarde de lei existentă în acest moment în buget.

„Fac apel la toţi factorii responsabili să nu ne ducem cu astfel de mesaje către cetăţeni, când nu s-a discutat absolut deloc despre acest lucru. Ştiu că au fost nişte mesaje, fiecare dintre cei care au prezentat mesajele au prezentat ipotezele care sunt pe masa oricărui decident. Nu putem să spunem că aceste ipoteze nu sunt luate în calcul, dar la nivelul Guvernului – şi am precizat foarte clar inclusiv în scris, când am cerut să vină miercuri cu propuneri pentru reducerea acestor cheltuieli, ca domeniile salarizare şi investiţii să nu fie afectate. Suntem în Săptămâna Mare şi nu cred că trebuie să le dăm oamenilor astfel de mesaje. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce spun acum”, a spus şeful Guvernului.

Mihai ROMAN

cm
cm