
Gigi Becali va fi judecat pentru că a votat fără a avea dreptul
Veste proastă pentru Gigi Becali, care are din nou probleme cu legea. El urmează să fie judecat pentru fraudă, după ce a votat la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, în 2018, fără a avea acest drept. Dosarul a fost deschis la Judecătoria Buftea.
George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.
„După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, lui Becali i s-au impus mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice, dar şi dreptul de a vota”, informează stiriletvr.ro.
În octombrie 2018, el s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”, în cadrul căruia românii au fost chemaţi să se exprime dacă sunt de acord sau nu pentru schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, respectiv dacă formularea „căsătoria liber consimţită între soţi” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.