Glasul satelor
Fiecare localitate din Maramureșul voievodal este un „muzeu al satului”
Orizontul de așteptare al unui turist, atunci când vizitează prima dată o regiune, este să beneficieze de servicii de calitate, să găsească spații de cazare corespunzătoare și să se lase fascinat de pitorescul peisajului. Pentru a lua contact cu cele mai iscusite producții materiale sau spirituale ale populației autohtone, își programează vizite la muzeele din regiune.
Cei ce ajung, însă, în Maramureș au parte de o surpriză: aproape fiecare sat, în întregul lui, este un muzeu viu. Un muzeu populat cu oameni, care viețuiesc cu dezinvoltură printre „exponate”. Fiecare localitate pare a fi un „muzeu al satului”, cu ulițe nici măcar pietruite, străjuite de-o parte și de alta de gospodării și anexe construite eminamente din lemn – veritabile monumente de arhitectură și artă populară.
Purtând amprenta specificului local (materie, arhitectură, ornamente), gospodăria tradițională maramureșeană este un brand datorită unicității și originalității în raport cu alte „rezervații” de acest tip din alte regiuni. Și va rămâne un brand, chiar dacă în viitor tradiționalismul rural se va dezintegra (tendința se manifestă deja), iar turiștii le vor admira doar în perimetrele delimitate ale complexelor muzeale de profil.
Casele vechi, specifice secolului al XVIII-lea, dar compartimentate și având același grad de funcționalitate până în secolul al XX-lea, erau alcătuite din încăpere, tindă și cămară, iar din partea din față nu lipsea „șatra” (pridvorul), prevăzută cu stâlpi ornamentați, legați între ei prin arcade.
Gospodăria mai cuprinde: șura-grajdul (uneori o construcție, alteori construcții separate), colejna (magazia pentru lemne și loc de adăpostire a căruței și a uneltelor agricole), cotețe pentru porci și păsări, „oborocul” (șopronul de fân), coșarul pentru păstratul porumbului, fântâna (cu cumpănă sau cu roată), cămara în curte, sistemul de împrejmuire – gardul cu poartă, vranița sau portița.
Casa și construcțiile anexe erau dispuse pe două sau trei laturi ale curții și formau o unitate. Totul, de la talpă și până la acoperișul de șindrilă, e realizat exclusiv din lemn.
Etnologul Francisc Nistor notează că elementele ce compun gospodăria sunt dispuse după reguli precise, care țin seama în primul rând de funcționalitate, dar care, prin natura ordonării lor, creează ansambluri arhitectonice cu o evidentă notă estetică: „Ceea ce impresionează și caracterizează arhitectura maramureșeană este sistemul constructiv, pereții fiind formați din bârne rotunde (de brad) sau late (din stejar, cioplite din bardă), de dimensiuni masive, așezate în cununi orizontale, precum și proporțiile armonioase, decorația robustă, perfecta încadrare în mediul înconjurător”.
Dorin ȘTEF
