
HANDBAL. FEMININ. Minaur Baia Mare s-a impus la Tg. Jiu
Sâmbătă, 25 octombrie, Sala sporturilor din Târgu Jiu a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 7-a din Ligii Florilor MOL. Minaur s-a impus grație unui joc destul de exact în apărare și datorită faptului că a marcat de 30 de ori, inclusiv portarul Dumanska reușind două goluri din poartă în poartă, care o duce la un total de 5 goluri în acest sezon.
Prima parte a meciului de la Tg. Jiu a fost destul de echilibrată, însă cu un control mult mai bun de partea Minaurului, care a marcat de 17 ori, ceea ce nu e deloc puțin pentru un meci în deplasare. Ambele echipe au fost la conducere până spre jumătatea primului mitan, după care fetele noastre s-au descurcat mult mai bine și au preluat conducerea, ajungând la un maximum de patru goluri distanță.
Partea a doua a fost dominată net de Minaur, dar ne și așteptam cumva la acest lucru, deoarece echipa gazdă a fost depășită mai mereu în partea a doua a jocurilor precedente. Sigur, asta nu ia nimic din meritul echipei noastre, pentru că se și spune că joci atât cât te lasă cealaltă combatantă. Jocul a fost foarte bine pregătit de staff-ul tehnic, care încet încet izbutește să pună în practică ideile de joc. Până la urmă, Minaur a câștigat toate partidele pe care le putea câștiga în acest sezon, ba chiar a fost aproape de o mare sirpriză cu CSM București.
CSM Târgu Jiu – CS Minaur Baia Mare: 22-30 (14-17)
- Sala sporturilor din Târgu Jiu; cca 500 de spectatori
- Arbitri: George Dudău – Robert Dudău (Brașov). Observator: Viorel Vicea (București)
- Aruncări de la 7m: 5-7 (transformate: 3-5; au ratat: Simao Paulo, Nicolae / Spugnini, Lundback). Minute de eliminare: 8-2 (Zinatluina 3, Simao Paulo / Mițicuș; în min. 51, Zinatulina a fost descalificată)
- CSM Târgu Jiu: Jessica Romina Varga Ferreira (5 intervenții), Anastasja Babovic Vujovic (2 intervenții) – Helena Gilda Simao Paulo 10 (2 din 7m), Elena Ștefania Bușe (nu a jucat), Alexandra Maria Frățilescu Gavrilă 1 (din 7m), Minodora Florentina Ancuța (nu a jucat), Cristina Ana Maria Chirea (nu a jucat), Sarah Aida Darie 1, Ștefania Rebeca Sucălescu (nu a jucat), Iryna Zinatullina 6, Andreea Eliza Chiricuță 2, Laura Petruța Moldovan 1, Florența Dorina Dumbrăvean 1, Raluca-Ionela Nicolae. Oficiali: Liviu Ion Andrieș, Andrei Enache, Petre Tocaru, Grigore Albici
- CS Minaur: Yuliya Dumanska (9 intervenții, a apărat un 7m, a marcat 2 goluri), Daria Maria Tocaciu (2 intervenții) – Maria-Andreea Ianăși 1, Emilia Anna Galinska, Jessica Quintino Ribeiro 4 (2 din 7m), Maria Gomes Da Costa 3, Mălina Maria Avădanei, Denisa Roxana Romaniuc, Andriyana Naumenko, Fie Woller 2, Eliza Lăcusteanu 2, Nikoletta Papp 1, Amelia Julia Lundback 4 (unul din 7m), Dziyana Ilyina 3, Alba Chiara Spugnini Santome 7 (2 din 7m), Anca Georgiana Mițicuș 1. Oficiali: Joao Alexandre Ferreira Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu, Valentina Mitrașcă, Alex Pop
Clasament
- CSM București – 14p (229-208) – 7
- Corona Brașov – 12p (223-175) – 7
- Gloria Bistrița – 10p (184-147) – 6
- CSM Slatina – 8p (196-184) – 7
- Minaur Baia Mare – 8p (206-199) – 7
- SCM Rm. Vâlcea – 6p (195-160) – 6
- Dunărea Brăila – 6p (191-185) – 7
- SCMU Craiova – 6p (170-177) – 6
- Rapid București – 4p (166-172) – 6
- CSM Târgu Jiu – 4p (168-217) – 7
- CS HC Zalău – 2p (161-196) – 7
- CSM Galați – 0p (156-225) – 7








