HANDBAL. MASCULIN. Minaur a câștigat argintul în Supercupa României

Finala mare s-a disputat vineri seara, între echipa cu cel mai mare buget din țara noastră (mult peste tot ce au ceilalți), Dinamo București și CS Minaur Baia Mare, grupări calificate în ultimul act, după victoriile din prima zi.

Prima parte a fost foarte echilibtată, cu multe egalități, cu ambele echipe pe rând la conducere. În minutul 9, Pedro Valdes de la Dinamo a primit direct cartonașul roșu după ce a comis un fault dur la Molino, dar asta n-a împietat prea mult asupra evoluției multiplei campioane. Egal a fost până la 8-8 (min. 14), după care Dinamo s-a desprins ușor la 1-3 goluri, cea mai mare diferență fiind la 9-12 (min. 21). Apoi, până la pauză s-a mers “cap la cap”, cu goluri de ambele părți și un 14-16 că ne ținea încă în meci.

Partea a doua începe bine pentru Dinamo, care și-a ridicat destul de mult nivelul în apărare, iar Ionuț Iancu a prins foarte bine în poartă. Numărul golurilor marcate a fost identic în cele două reprize pentru bucureșteni, Minaur reușind doar 10 goluri în partea a doua. Cum diferența de scor elimina orice suspiciune legată de câștigătoarea meciului, staff-ul echipei noastre a decis la un moment dat să dea minute tuturor jucătorilor înscriși pe foaie.

CS Minaur Baia Mare – Dinamo București: 24-32 (14-16)
  • Teraplast Arena din Bistrița; cca 1.000 spectatori.
  • Arbitri: Ionuț Marian Cazan – Gesur Suliman (București). Observator: Marius Brumaru (Focșani).
  • Aruncări de la 7m: 3-3 (transformate: 3-2; a ratat Pelayo). Minute de eliminare: 4-10 (Fotache, Zein / Militaru 2, Pelayo, Langaro; în min. 9, Perdo Lopes a primit cartonaș roșu).

(Credit text și foto: csminaur.ro/handbal-m)

 

GlasulMM
GlasulMM