HOTENI. PS Vasile la sfințirea noii biserici parohiale: ”O biserică ne cheamă în mod continuu la unitate”

Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, a fost prezent duminică, 16 iunie, în parohia Hoteni, unde a oficiat slujba de sfințire a noii biserici parohiale, urmată de Sfânta Liturghie Arhierească. La celebrare au participat: părinții protopopi Iusco Vasile și Codrea Vasile și un sobor de preoți din eparhie, alături de persoane consacre și numeroși credincioși.

„În această celebrare de azi se însumează o istorie de credință, o istorie care-și are rădăcini adânci și care vedem că se potrivește cu Cuvântul Scripturii din ziua de astăzi (In 17,1-13), a duminicii dintre Înălțare și Coborârea Spiritului Sfânt, prin care Isus îi invită pe ucenicii săi să rămână în unitate”, a afirmat episcopul de Maramureș.

În Masa Sfântului Altar au fost așezate Sfintele Moaște ale Fericitului Episcop Martir Greco-Catolic Român Ioan Bălan.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri pe care astăzi le revarsă asupra noastră, punându-ne pe lista celor care astăzi mărturisesc unitatea Bisericii lui Hristos… Mulțumesc părintelui paroh Petru Moiș, care este la a doua construcție de biserică, dând mărturie că se poate construi în pace și căutând unitatea. O biserică ne cheamă în mod continuu la unitate”, a afirmat PS Vasile, oferind părintelui și Consiliului parohial o Diplomă de Merit Bisericesc, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult.

De asemenea, o altă Diplomă, în semn de prețuire și recunoștință pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult a fost oferită familiei Tepei Ioan și Maria, care a donat terenul pentru construcția noii biserici.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica