ÎN AȘTEPTAREA ȘTRANDULUI – Primăria Baia Mare cere acord de mediu pentru complex agrement acvatic Câmpul Tineretului

Băimărenilor li s-a promis un ștrand de ani de zile. Nu au fost decât vorbe, însă în 10 noiembrie Primăria Baia Mare a anunțat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a Acordului de Mediu, pentru proiectul ”COMPLEX DE AGREMENT ACVATIC CAMPUL TINERETULUI”, în Municipiul Baia Mare, str. Campul Tineretului, nr.1, județul Maramureș. Asta nu schimbă cu nimic lucrurile, va mai curge multă apă pe Săsar până să putem îmbrăca costumele de baie și ne bucura de acest complex de agrement.

„Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Maramureș, din localitatea Baia Mare, str. Iza, nr. 1A, în zilele de luni – joi între orele 8:00 – 16:30 și vineri între orele 8:00 – 14:00 și la sediul beneficiarului. Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș”, anunță Primăria Baia Mare.

Marcel ȘERBAN
dh
dh