ÎN MARAMUREȘ. Amenzi de 7000 de lei, aplicate de jandarmi

Jandarmii maramureșeni au aplicat, în finalul de săptămână trecut, mai multe amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, marea majoritate a lor. În Maramureș, weekend-ul trecut au fost multe evenimente cultural-artistice, astfel că jandarmii au avut serios de lucru.

În perioada 18-20 august a.c., jandarmii maramureșeni au executat peste 44 de misiuni de asigurare a ordinii şi liniștii publice la evenimentele cultural-artistice și sportive care au avut loc pe raza județului, dar și în zona stațiunilor turistice și pe traseele montane.

„Jandarmii au acționat pentru asigurarea unui climat de liniștite și siguranță publică, dar și pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale. Astfel, în această perioadă au fost legitimate 25 de persoane și s-au aplicat peste 20 de sancțiuni, însumând mai bine de 7000 de lei. Majoritatea acestora au fost aplicate în baza legii 61/1991 ,,privind sancționarea unor fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”. Totodată, jandarmii prezenți la misiunile de asigurare a ordinii publice au constatat și o infracțiune de lovire sau alte violențe, încadrată la Articolul 193 în Codul Penal care a fost înaintată organelor de cercetare abilitate”, arată Jandarmeria Maramureș.

Marcel ȘERBAN

(Foto: Arhiva Glasul)

dh
dh