IN MOMORIAM. Ne plecăm frunțile în fața trecerii lui Ion Iliescu

Ion Iliescu, un om care a devenit primul președinte al României democrate, a fost o figură emblematică a tranziției noastre de la dictatură la democrație. Azi, când ne luăm rămas-bun de la omul Ion Iliescu, putem spune că închidem un capitol important din istoria contemporană a României.

Putem spune că, indiferent de controversele care au însoțit destinul său politic, rămâne o certitudine: Ion Iliescu a fost parte din miezul fierbinte al evenimentelor care au modelat România post-decembristă. A fost prezent acolo unde s-au luat decizii grele, unde țara avea nevoie de o direcție, de o voce, de o alegere. A fost omul care a generat atât speranță, cât și dezbateri, dar și omul care, prin prezența sa, a lăsat o amprentă puternică în conștiința publică.

Istoria îl va judeca, dar azi, ca oameni, alegem să ne plecăm frunțile în fața trecerii sale și să ne amintim că România modernă s-a scris și prin mâna lui.

Drum lin, Ion Iliescu.

(Consilier municipal Costel Pîrcănoiu)

 

 

(Credit foto: Hotnews.ro)

GlasulMM
GlasulMM